S-ar putea spune pe bună dreptate că insula Corfu are mai multe de oferit decât s-ar părea la prima vedere. Şi, într-adevăr, Corfu nu se reduce doar la ceea ce suprafaţa produce în termeni de peisaj terestru şi peisaj deasupra mării, ci este plin de surprize şi pe sub apă. Acesta este motivul pentru care scuba diving este o activitate atât de înfloritoare în Corfu. Împătimiţii şi cei pe cale de a deveni împătimiţi sunt invitaţi să exploreze priveliştile subacvatice din Corfu, calitatea experienţelor lor fiind garantată de cele câteva centre profesionale de scuba diving de pe insulă. Aceste centre sunt recomandabile atât în virtutea locurilor alese de scufundat, unul mai interesant decât altul, cât şi a faptului că personalul lor oferă instrucţiuni excelente şi supraveghere celor care au nevoie de îndrumare, personalul fiind în general alcătuit din persoane ce deţin autorizaţii PADI (Professional Association of Diving Instructors), CMAS (Confédération Mondiale des Activités Subaquatiques), BSAC (British Sub-Aqua Club) şi DAN (Drivers Alert Network). Următoarele se referă la unele dintre cele mai populare centre, deşi lista este departe de a fi completă:
Centrul Seven Islands Dive se mândreşte cu faptul că lucrează cu cei mai buni scafandri autorizaţi PADI, DAN şi BASC şi cu faptul că oferă o gamă largă de experienţe legate de scuba diving, precum explorarea de peşteri şi explorarea de epave. Pe lângă scuba diving ca atare, centrul oferă oportunităţi de snorkeling pentru cei ce nu sunt destul de curajoşi pentru a se aventura în adâncimile mării.
Dive Easy oferă, în funcţie de punctele de scufundare, explorare de epave, explorare de peşteri şi de corali, precum şi snorkeling. Scafandri experimentaţi şi certificaţi sunt mereu disponibili pentru acompanierea şi supervizarea expediţiilor clienţilor săi, iar copiilor li se oferă o atenţie specială.
Achilleon Diving, situat în frumoasa staţiune Paleokastritsa şi având o filială în golful Ermones, oferă unele dintre cele mai interesante experienţe legate de scuba diving. Centrul oferă expediţii în unele dintre punctele de top din apele marine din apropiere, expediţii ce sunt cu atenţie asistate de profesionişti certificaţi PADI şi CMAS.
Micul sat Agios Gordis găzduieşte un alt centru de scufundări de forţă, anume, Calypso Diving Center. Pe lângă toate celelalte facilităţi şi servicii pe care orice centru de scufundări le poate oferi, acesta în particular se afirmă printr-o caracteristică specială: este unul dintre cele mai vechi din Corfu şi generează o atmosferă extrem de prietenoasă graţie familiei care conduce afacerea de ani de zile. Serviciile lor sunt extrem de flexibile şi punctele de scufundări sunt remarcabile.