Istoria insulei Corfu
Istoria insulei Corfu este, fără îndoială, una ce abundă în evenimente a căror tragedie cu greu poate fi cuantificată de amprentele pe care trecerea timpului le-a lăsat asupra alurii generale a insulei. Într-adevăr, Corfu – atât oraşul, cât şi insula – este presărat cu repere ce descind din diverse perioade istorice şi care probează măreţia acelor momente, fie că au fost unele glorioase, fie că au fost tragice, precum şi importanţa pe care insula Corfu a avut-o pe scena politică a Europei din vremuri antice până în epoca contemporană.
Corfu preistoric şi antic
Începuturile insulei Corfu plutesc între speculaţia mitică şi datele istorice. Însă, ceea ce se poate înţelege din astfel de informaţii este că insula a fost locuită încă din 40000 îH de aşa-numiţii Phaeaceni. Descoperiri arheologice consistente din apropierea Castelului Gardiki (centrul insulei) şi Sidari arată urme de aşezări umane încă din pre-neolitic şi din Epoca Bronzului. Însă, primul eveniment istoric important prin care Corfu a trebuit să treacă este reprezentat de colonizarea corintiană, înaintea căreia ilirii şi popoarele din Eretria erau deja stabiliţi pe insulă. Rivalitatea dintre Corfu – numit pe atunci Corcyra – şi Corint a avut o mare importanţă pentru Războiul Peloponesian care a fost puternic alimentat de acest antagonism. Atenienii au fost cei care au susţinut Corfu atât împotriva corintienilor, cât şi a spartanilor, aceştia din urmă având şi ei propriile tentative de a câştiga dominaţia asupra insulei în 375 îH. Pentru ceea ce a mai rămas din Antichitate, Corfu a fost sub dominaţie romană, o situaţie pe care insula a trebuit să şi-o asume ca urmare a invaziei ilirilor din 229 îH. Cel mai semnificativ eveniment care a jalonat această perioadă a fost reprezentat de sosirea creştinismului (primul socul dH).
Corfu în Evul Mediu
Corfu a intrat în Evul Mediu sub dominaţie bizantină (în 445 dH), o dominaţie care a durat mai bine de 9 secole şi care a văzut Corfu fiind cotropit de multe popoare barbare, precum vandalii, goţii şi normanzii, cei din urmă contribuind considerabil la alianţa dintre Imperiul Bizantin, Veneţia şi Corfu care s-au unificat pentru a respinge ameninţarea normandă. Declinul Imperiului Bizantin a predat oficial dominaţia către Veneţia, în 1204, dar abia la sfârşitul secolului al XIV-lea Veneţia a devenit în fapt o forţă politică proeminentă în Corfu, ţinând cont că pentru mai bine de un secol insula a trecut de sub dominaţia lui Michael Komnenos II, Despot de Epirus, sub dominaţia lui Charles de Anjou. Creştinii ortodocşi au trecut printr-o perioadă foarte dificilă sub domnia dinastiei de Anjou, având în vedere supunerea acesteia faţă de papalitate.
Dominaţia veneţiană în Corfu
Durând mai bine de 4 secole (de la 1386 la 1797), domnia veneţiană asupra Corfu a venit cu beneficiile şi cu neajunsurile ei în ceea ce îi privea pe localnici. Principalele elemente de interes ale acestei domnii se referă la faptul că prin mijlocirea susţinerii veneţiene, Corfu a fost singura parte a Greciei care nu a căzut sub presiunea incursiunilor turce, deşi încercările de cucerire ale turcilor au fost constante şi teribile. Acest set de împrejurări a contribuit în mare măsură la stima de sine a corfioţilor, o valoare cu care aceştia s-au mândrit întotdeauna faţă de conaţionalii lor. Cultivarea intensă a măslinilor şi bogăţia arhitecturală sunt şi ele o parte a moştenirii veneţiene care este chiar şi acum una extrem de benefică pentru economia şi turismul din Corfu. Mai precis, în zilele noastre livezile de măslini ocupă cam 30% din suprafaţa insulei, în vreme ce în ceea ce priveşte moştenirea arhitecturală veneţiană, principalele sale elemente de interes sunt reprezentate de Vechea Fortăreaţă şi de Noua Fortăreaţă, pentru a nu mai pomeni de alura generală a Oraşului Corfu care abundă în clădiri şi biserici construite în mod vizibil în stil veneţian. În ciuda acestor beneficii, corfioţii simpli ca atare trăiau în condiţii de nesuportat, precum sărăcia şi bolile, motiv pentru care relaţii antagonice s-au dezvoltat curând între conducători şi cei conduşi. Corfu a considerat instaurarea dominaţiei franceze (la sfârşitul secolului al XVIII-lea, sub Napoleon Bonaparte) drept o oportunitate de a-şi câştiga mult aşteptata libertate.
Dominaţia franceză în Corfu
Dominaţia franceză în Corfu nu a durat mai mult de 17 ani, şi chiar şi astfel, francezii nu au fost o prezenţă constantă în Corfu, întrucât celelalte trei mari puteri ale lumii de atunci, anume, Anglia, Rusia şi Turcia, au format o alianţă împotriva ocupaţiei franceze din Corfu. Importanţa geostrategică a insulei Corfu a făcut din insulă un punct prea important pentru a fi lăsat în mâinile francezilor, fiecare dintre aceste puteri râvnind la deţinerea insulei. Principalele beneficii ale insulei sub stăpânire franceză au fost reprezentate, din punct de vedere cultural, de reintroducerea limbii greceşti drept limbă oficială, şi de introducerea tiparului, în timp ce principalele realizări agricole se referă la aducerea cartofului şi a roşiei.
Dominaţia engleză în Corfu
Această perioadă (1814-1864) a fost extrem de favorabilă insulei Corfu şi, de altfel, Insulelor Ioniene, având în vedere că aceasta a deschis traseul viitoarei unificări a insulei cu Grecia continentală. Unele dintre principalele realizări culturale atinse în cursul dominaţiei anterioare au fost consolidate, în vreme ce, din punctul de vedere al arhitecturii, alura generală a Oraşului Corfu s-a îmbogăţit prin construirea anumitor repere, precum Palatul St. Mihail şi St. George, şi Maitland Rotunda. Anul 1864 a marcat unirea insulei Corfu cu Grecia – care, de altfel, reuşise să îşi câştige independenţa faţă de dominaţia turcă.
Corfu în modernitate şi contemporaneitate
Ulterior unificării, Corfu a trecut printr-o perioadă de prosperitate, insula înflorind de pe urma nou descoperitei activităţi turistice. Cel mai proeminent vizitator şi oaspete ocazional al insulei a fost Împărăteasa Sissy, moştenirea ei faţă de insulă fiind reprezentată de Achillion. Calmul relativ al Corfu a fost ocazional tulburat de atacurile italienilor în timpul Primului Război Mondial şi de împrejurările tragice care s-au produs în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, când populaţia a suferit impactul ocupaţiei germane destul de serios, iar bombardamentele au distrus o parte semnificativă a moştenirii arhitecturale. Ultimul eveniment violent care a marcat Corfu şi întreaga Grecie în acelaşi timp a fost Războiul Civil. Cu toate acestea, Corfu din zilele noastre se afirmă ca o majoră destinaţie turistică ce a reuşit să iasă din multele împrejurări istorice ce au contribuit la inestimabilul capital cu care insula se mândreşte.